Скрыть
Псалом 24 
24:2
24:5
24:9
24:12
24:16
24:18
24:20
24:21
24:22
Псалом 25 
25:1
25:3
25:7
25:9
25:10
25:11
Псалом 26 
26:2
26:6
26:15
26:16
26:17
Псалом 27 
27:6
27:9
27:10
27:11
27:12
Псалом 28 
28:2
28:4
28:7
28:8
28:11
Псалом 29 
29:8
29:9
29:11
29:12
Псалом 30 
30:1
30:3
30:5
30:8
30:15
30:18
30:19
30:25
30:26
Псалом 31 
31:3
31:11
31:12
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu.
Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei.
Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert.
Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă.
Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua.
Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că din veac sunt.
Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne.
Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale.
Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale.
Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.
Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu că mult este.
Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o.
Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul.
Domnul este întărirea celor ce se tem de El, aşezământul Lui îl va arăta lor.
Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laţ picioarele mele.
Caută spre mine şi mă miluieşte, că părăsit şi sărac sunt eu.
Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă.
Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele.
Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât.
Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine.
Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne.
Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.
Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat şi în Domnul nădăjduind, nu voi slăbi.
Cercetează-mă, Doamne, şi mă cearcă; aprinde rărunchii şi inima mea.
Că mila Ta este înaintea ochilor mei şi bine mi-a plăcut adevărul Tău.
Nu am şezut în adunarea deşertăciunii şi cu călcătorii de lege nu voi intra.
Urât-am adunarea celor ce viclenesc şi cu cei necredincioşi nu voi şedea.
Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne,
Ca să aud glasul laudei Tale şi să spun toate minunile Tale.
Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale.
Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu şi cu vărsătorii de sânge viaţa mea,
Întru ale căror mâini sunt fărădelegi şi dreapta cărora e plină de daruri.
Iar eu întru nerăutatea mea am umblat; izbăveşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte,
Căci piciorul meu a stat întru dreptate; întru adunări Te voi binecuvânta, Doamne.
26:1Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? 26:2Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
26:3Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu; 26:4Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
26:5De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea. 26:6De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.
26:7Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
26:8Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
26:9Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
26:10Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
26:11Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
26:12Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
26:13Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
26:14Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
26:15Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
26:16Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
26:17Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
26:18Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
26:19Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.
26:20Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.
27:1Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă.
27:2Ascultă glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către locaşul Tău cel sfânt.
27:3Să nu tragi cu cei păcătoşi sufletul meu, şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi,
27:4Cu cei ce grăiesc pace către aproapele lor, dar cele rele sunt în inimile lor.
27:5Dă-le lor după faptele lor şi după vicleşugul gândurilor lor.
27:6După lucrul mâinilor lor, dă-le lor; răsplăteşte-i după faptele lor,
27:7Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi faptele mâinilor Lui; îi vei dărâma şi nu-i vei zidi.
27:8Binecuvântat este Domnul că a auzit glasul rugăciunii mele.
27:9Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat.
27:10Şi a înflorit trupul meu şi de bunăvoia mea Îl voi lăuda pe El.
27:11Domnul este întărirea poporului Său şi apărător mântuirilor unsului Său.
27:12Mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; paşte-i pe ei şi-i ridică până în veac.
28:1Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului mieii oilor, aduceţi Domnului slavă şi cinste;
28:2Aduceţi Domnului slavă numelui Său; închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui.
28:3Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe.
28:4Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă;
28:5Glasul Domnului cel ce sfărâmă cedrii şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului;
28:6El face să sară Libanul ca un viţel; iar Ermonul ca un pui de gazelă.
28:7Glasul Domnului, cel ce varsă para focului.
28:8Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului.
28:9Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie cedrii şi în locaşul Lui, fiecare va spune: Slavă!
28:10Domnul va împărăţi peste potop şi va şedea Domnul Împărat în veac.
28:11Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.
29:1Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea.
29:2Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat.
29:3Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.
29:4Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui.
29:5Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria.
29:6Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!"
29:7Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.
29:8Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga.
29:9Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?
29:10Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu!
29:11Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
29:12Ca slava mea să-ţi cânte ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!
30:1Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate.
30:2Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti.
30:3Că puterea mea şi scăparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni.
30:4Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu.
30:5În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului.
30:6Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit.
30:7Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu
30:8Şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
30:9Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea.
30:10Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat.
30:11La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine.
30:12Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat.
30:13Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit.
30:14Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: "Tu eşti Dumnezeul meu!"
30:15În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc.
30:16Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta!
30:17Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad.
30:18Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare.
30:19Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor!
30:20Ascunde-i-vei pe dânşii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor.
30:21Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor.
30:22Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită.
30:23Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi.
30:24Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine.
30:25Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă.
30:26Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toii cei ce nădăjduiţi în Domnul.
31:1Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
31:2Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
31:3Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
31:4Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
31:5Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
31:6Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
31:7Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
31:8Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
31:9Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
31:10Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
31:11Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
31:12Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.
Толкования стиха Скопировать ссылку Скопировать текст Добавить в избранное
Библ. энциклопедия Библейский словарь Словарь библ. образов Практическая симфония
Цитата из Библии каждое утро
TG: t.me/azbible
Viber: vb.me/azbible