Евангелие от Марка, глава 1-7,10,14-15 (Мк. 1-7,10,14-15) на румынском языке - Новый Завет

Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun.

Şi a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Şi îndată ieşind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan.

Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, şi îndată I-au vorbit despre ea.

Şi apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea.

Iar când s-a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii.

Şi toată cetatea era adunată la uşă.

Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos.

Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.

Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu el.

Şi aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine.

Şi El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit.

Şi venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.

Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti.

Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te.

Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit.

Şi poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat,

Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.

Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni.

Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul.

Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi.

Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul.

Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!

Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:

Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?

Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?

Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?

Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:

Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.

Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

Şi iarăşi a ieşit la mare şi toată mulţimea venea la El şi îi învăţa.

Şi trecând, a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, sculându-se, I-a urmat.

Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau.

Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii?

Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă.

Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?

Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească.

Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile.

Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea.

Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se vară şi burdufurile se strică; încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi.

Şi pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice.

Şi fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?

Şi Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el?

Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu el?

Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.

Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei.

Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată.

Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască.

Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc!

Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;

Şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă.

Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă.

Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare şi mulţime multă din Galileea şi din Iudeea L-a urmat.

Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime mare, care, auzind câte făcea, a venit la El.

Şi a zis ucenicilor Săi să-I fie pusă la îndemână o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulţimea;

Fiindcă vindecase pe mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau bolnavi.

Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.

Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe faţă.

Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El.

Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască,

Şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii.

Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru;

Pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică fii tunetului.

Şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Bartolomeu, pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu, şi pe Tadeu, şi pe Simon Cananeul,

Şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut.

Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce.

Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire.

Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii.

Şi chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana?

Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui.

Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină.

Şi dacă satana s-a sculat împotriva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit.

Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui.

Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit;

Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.

Pentru că ziceau: Are duh necurat.

Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca sn-L cheme.

Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută.

Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei?

Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei.

Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.

Şi iarăşi a început Iisus să înveţe, lângă mare, şi s-a adunat la El mulţime foarte multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea era lângă mare, pe uscat.

Şi-i învăţa multe în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea:

Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.

Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.

Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.

Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.

Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.

Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.

Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde,

Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.

Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?

Semănătorul seamănă cuvântul.

Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,

Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.

Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul,

Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.

Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.

Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?

Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare.

Cine are urechi de auzit să audă.

Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi.

Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.

Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,

Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el.

Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.

Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.

Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?

Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ;

Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.

Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă.

Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.

Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt.

Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii.

Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.

Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim?

Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.

Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?

Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?

Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor.

Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,

Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri,

Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească;

Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.

Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui.

Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti.

Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.

Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.

Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.

Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.

Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.

Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare.

Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.

Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat.

Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci.

Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.

Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.

Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.

Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.

Şi trecând Iisus cu corabia iarăşi de partea cealaltă, s-a adunat la El mulţime multă şi era lângă mare.

Şi a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, şi văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,

Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.

Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea.

Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge.

Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.

Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui.

Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!

Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală.

Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine?

Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine?

Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta.

Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul;

Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!

Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul?

Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.

Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov.

Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult.

Şi intrând, le-a zis: De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.

Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila.

Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te!

Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.

Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.

Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.

Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?

Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El.

Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.

Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat.

Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând.

Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.

Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare;

Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.

Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo.

Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.

Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască.

Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.

Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.

Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.

Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.

Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.

Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,

Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.

Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,

Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.

Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.

Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.

Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.

Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.

Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.

Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce.

Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte.

Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor.

Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe.

Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu;

Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce.

Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?

Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti.

Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde.

Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci.

Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor.

Şi au mâncat toţi şi s-au săturat.

Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti.

Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi.

Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea.

Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage.

Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm.

Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.

Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat.

Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi!

Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor;

Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată.

Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm.

Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.

Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El.

Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.

Şi s-au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim.

Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau;

Căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor.

Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor.

Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?

Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine".

Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.

Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi.

Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră!

Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească".

Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,

Nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa.

Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.

Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi:

Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.

De are cineva urechi de auzit să audă.

Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă.

Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce?

Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate.

Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om.

Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,

Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea.

Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.

Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit.

Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui.

Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei.

Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.

Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor.

Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta.

Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise.

Şi, ieşind din părţile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei.

Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el.

Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, S-a atins de limba lui.

Şi privind la cer, a suspinat şi a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te!

Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine.

Şi le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau.

Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.

Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa, după cum obişnuia.

Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia.

Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise?

Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase.

Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta;

Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.

Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.

Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.

Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta.

Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea.

Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter.

Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau.

Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.

Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.

Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.

Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.

Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele.

Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.

Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii.

Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu!

Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!

Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască?

Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat.

Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie,

Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.

Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi.

Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:

Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor.

Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.

Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine.

Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac?

Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.

Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?

Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.

Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.

Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan.

Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc.

Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru.

Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.

Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.

Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului.

Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!

Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!

Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă.

Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus.

Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi.

Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale.

Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare.

Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.

Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.

Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?

Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.

Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.

Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.

Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.

Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.

Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus.

Şi, auzind ei, s-au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit.

Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paştile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Paştile?

Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el.

Şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei?

Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi.

Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit Paştile.

Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece.

Pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde.

Ei au început să se întristeze şi să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu?

Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid.

Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.

Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.

Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi.

Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă.

Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu.

Şi după ce au cântat cântări de laudă, au ieşit la Muntele Măslinilor.

Şi le-a zis Iisus: Toţi vă veţi sminti, că scris este: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile".

Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea.

Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, totuşi eu nu.

Şi i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ţie: Că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.

El însă spunea mai stăruitor: Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Şi tot aşa ziceau toţi.

Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici până ce Mă voi ruga.

Şi a luat cu El pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni.

Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi.

Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta).

Şi zicea: Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.

Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas?

Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.

Şi iarăşi mergând, s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând.

Şi iarăşi venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-I răspundă.

Şi a venit a treia oară şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! E gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor.

Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat.

Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni.

Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază.

Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat.

Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins.

Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea.

Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu toiege, ca să Mă prindeţi.

În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile.

Şi, lăsându-L, au fugit toţi.

Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el.

El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol.

Şi au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii.

Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc.

Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.

Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau.

Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând:

Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi.

Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel.

Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia?

Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?

Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului.

Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori?

Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte.

Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele.

Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului,

Şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul.

El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul.

Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei.

Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vorbirea ta se aseamănă.

Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi.

Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul , de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă.

Şi îndată dimineaţa, arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat.

Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici.

Iar arhiereii Îl învinuiau de multe.

Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta.

Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira.

Iar la sărbătoarea Paştilor, le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei.

Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere.

Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obişnuia pentru ei.

Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe regele iudeilor?

Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie.

Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba.

Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceţi că este regele iudeilor?

Ei iarăşi au strigat: Răstigneşte-L!

Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstigneşte-L!

Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.

Iar ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta.

Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.

Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!

Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau.

Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească.

Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.

Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţânii".

Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.

Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia.

Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.

Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.

Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui.

Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.

Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti.

Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!

De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!

Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.

Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.

Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie.

Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare.

Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul.

Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.

Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!

Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea,

Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi Îi slujeau, şi multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.

Şi făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei,

Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.

Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.

Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.

Marcu, Главы 1-15