Азбука веры » Biblie » Marcu » гл.5

Marcu, Глава 5

Толкования

Толкования главы

5:1

см.:Мф.8:28;Лк.8:26;

5:2

5:3

5:4

5:5

5:6

5:7

5:8

5:9

5:10

5:11

5:12

5:13

5:14

5:15

5:16

5:17

5:18

5:19

5:20

5:21

5:22

5:23

5:24

5:25

см.:Мф.9:20;

5:26

5:27

5:28

5:29

5:30

см.:Лк.8:45;

5:31

5:32

5:33

5:34

5:35

см.:Лк.8:49;

5:36

5:37

5:38

5:39

5:40

5:41

5:42

5:43

Румынский

Языки

Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor.

Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,

Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri,

Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească;

Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.

Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui.

Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti.

Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.

Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.

Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.

Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.

Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.

Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare.

Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.

Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat.

Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci.

Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.

Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.

Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.

Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau.

Şi trecând Iisus cu corabia iarăşi de partea cealaltă, s-a adunat la El mulţime multă şi era lângă mare.

Şi a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, şi văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,

Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.

Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea.

Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge.

Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.

Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui.

Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!

Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală.

Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine?

Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine?

Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta.

Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul;

Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta!

Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul?

Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.

Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov.

Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult.

Şi intrând, le-a zis: De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.

Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila.

Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te!

Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.

Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.